Patru luni de la demiterea Guvernului. Vicperimarul Alexandru Săraru: „Când am ajuns să privim prăbușirea României ca pe ceva normal?”

Astăzi se împlinesc patru luni de la demiterea Guvernului României. Patru luni în care blocajul politic, incertitudinea și lipsa unei direcții clare au devenit, parcă, parte din peisajul cotidian.

România a ajuns să trăiască într-o stare de provizorat prelungit, iar ceea ce, într-o democrație funcțională, ar trebui să reprezinte o situație excepțională riscă să fie privit astăzi ca o normalitate.

În acest context, viceprimarul municipiului Ploiești, Alexandru Săraru, lansează un mesaj dur și, în același timp, o întrebare adresată întregii societăți românești.

„Astăzi se împlinesc patru luni de la demiterea Guvernului. Când am ajuns să privim prăbușirea României ca pe ceva normal și să tăcem în fața a tot ceea ce ne distruge?”, transmite Alexandru Săraru.

Declarația sa vine într-un moment în care România continuă să traverseze o perioadă de profundă instabilitate politică. Guvernul a fost demis în luna mai, iar criza politică prelungită a lăsat țara fără un Executiv cu puteri depline, în timp ce negocierile și încercările de formare a unei noi majorități au eșuat în repetate rânduri.

Pentru viceprimarul Ploieștiului, însă, problema nu se rezumă doar la disputele dintre partide sau la jocurile politice de la București. Mult mai gravă este obișnuința cu această stare de degradare și lipsa unei reacții ferme din partea societății.

„Cel mai periculos lucru care i se poate întâmpla unei națiuni este să se obișnuiască cu răul. Să vadă că lucrurile merg din ce în ce mai prost și să spună că nu are ce face. Să accepte minciuna, incompetența și lipsa de responsabilitate ca pe niște lucruri firești”, consideră Alexandru Săraru.

Patru luni de incertitudine politică înseamnă mai mult decât titluri de presă și declarații televizate. Înseamnă decizii întârziate, proiecte blocate și o capacitate redusă a statului de a răspunde problemelor reale ale oamenilor. În același timp, România se confruntă cu presiuni economice majore, cu dificultăți legate de reforme și cu riscuri privind accesarea unor fonduri europene importante.

Alexandru Săraru atrage atenția că tăcerea și resemnarea pot deveni, în timp, la fel de periculoase precum deciziile greșite ale celor aflați la putere.

„Nu putem să ne plângem doar între noi, în casele noastre sau pe rețelele de socializare, iar atunci când trebuie să cerem responsabilitate să alegem tăcerea. România nu se schimbă prin resemnare. România nu poate fi salvată de oameni care au renunțat să mai creadă că vocea lor contează.”

Mesajul viceprimarului Ploieștiului este, astfel, și un apel la trezire civică. Pentru că, dincolo de numele celor care conduc temporar instituțiile statului sau de negocierile pentru formarea unui nou Guvern, rămâne întrebarea fundamentală: cât timp poate o societate să accepte ca lucrurile esențiale să fie amânate?

„Nu este normal să trăim permanent în provizorat. Nu este normal ca viitorul unei țări să fie tratat ca o negociere fără sfârșit. Și, mai ales, nu este normal să ne obișnuim cu ideea că România poate merge înainte indiferent cine greșește și indiferent cine nu își asumă responsabilitatea.”

În opinia lui Alexandru Săraru, România are nevoie nu doar de o soluție politică, ci și de o schimbare de atitudine.

„Avem nevoie să cerem mai mult de la cei care ne conduc. Avem nevoie de oameni care să înțeleagă faptul că funcțiile publice nu sunt privilegii, ci responsabilități. Iar atunci când această responsabilitate nu este respectată, cetățenii au dreptul și obligația morală să întrebe, să critice și să ceară explicații.”

Patru luni de la demiterea Guvernului, România se află încă în fața unor întrebări fără răspuns și a unei crize politice care pare să fi devenit prea lungă pentru a mai putea fi ignorată.

Poate că cea mai importantă întrebare nu este doar când va exista un nou Guvern.

Poate întrebarea cea mai importantă este cea ridicată de Alexandru Săraru:

Când am ajuns să privim prăbușirea României ca pe ceva normal?

Și, mai ales:

Cât timp vom mai tăcea?